-0.5 C
București
luni, decembrie 23, 2024

Interesanta viață a Anei Aslan, inventatoarea primului Institut Geriatric din lume

Ana Aslan (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila – d. 20 mai 1988, la București) a fost un om de știință renumit. Ea a descoperit primul remediu anti-îmbătrânire din lume, Gerovital, care este folosit în peste 70 de țări. 

Prestigiul Gerovitalului este recunoscut în întreaga lume și este unul dintre cele mai valoroase și puternice branduri ale României. 

Gerovitalul este considerat o “fântână a tinereții” și este unul dintre cele mai apreciate tratamente anti-îmbătrânire din lume. 

Ana Aslan a fost cea mai mică dintre frații ei și se spune că motivația ei în a deveni medic a fost moartea prematură a tatălui ei, când ea avea doar 13 ani. Deși domeniul medical nu era încă deschis femeilor, Ana Aslan a decis că acesta va fi drumul ei și astfel a urmat cursurile Facultății de Medicină din 1915 până în 1922. Chiar și atunci când mama ei s-a opus acestei alegeri, nu a cedat și a intrat în greva foamei până a convins-o să îi accepte cariera medicală. 

În 1924 a obținut doctoratul în fiziologie cardiovasculară. Principalul domeniu care o interesa era fiziologia și procesul de îmbătrânire. În timp ce experimenta efectul procainei asupra artritei, Ana Aslan a descoperit că beneficiile acesteia pot fi extinse și în alte domenii. Astfel, după un studiu de 3 ani, a inventat Gerovital (H3) pe care l-a prescris pacienților drept medicament anti-îmbătrânire. Deoarece unii cercetători contestau rezultatele, Ana Aslan a decis să facă un studiu pe 15.000 de persoane. Timp de doi ani, jumătate dintre ei au primit Gerovital, iar cealaltă jumătate a primit un medicament placebo. Concluzia studiului a fost că cei care primiseră Gerovital s-au îmbolnăvit mult mai puțin, iar rata de moralitate a fost de 7 ori mai mică decât a celor care luaseră medicamentul placebo. 

Imediat după rezultatele spectaculoase ale acestui studiu, Ana Aslan, în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu, a inventat produsul geriatric Aslavital, cu beneficii similare Gerovitalului. 

Ana Aslan e considerată pionier al medicinei sociale. Ea a înființat primul Institut de Geriatrie din lume și a fondat Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie. Aceasta a fost prima instituție din lume care a făcut un plan național pentru prevenirea îmbătrânirii  populației, a făcut cercetări și a promovat medicina socială. Printre clienții clinicii au fost mari personalități din lume, politicieni, actori. Chiar și John F. Kennedy a fost unul dintre cei câte au beneficiat de miraculosul medicament. 

Ana Aslan a primit numeroase recunoașteri internaționale, premii: 

  • Membru al Academiei Internaționale a Științei din München și prim co-președinte
  • “Cavalier de la Nouvelle Europe” Prize Oscar, Italia 
  • „Les Palmes Academiques”, Franța 
  • Premiul Leon Bernard, o distincție foarte importantă susținută de un oficial al statului (în cazul de față Nicolae Ceaușescu)
  • “Cross of Merit” Order of Merit, Germania
  • Profesor și cetățean străin de onoare, Philippines
  • Dimploma Membru Honoris Causa, Societatea de Gerontologie boemo-slovacă 
Latest news
Related news

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.